Ново-Аненская Благочиния



„Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”
 (F .A. 14.22)

- Desigur că suferinţa este un disconfort enorm pentru senzaţiile trupului, dar mai este şi o lecţie benefică pentru disciplinarea sufletului, ca să nu uite omul că pămînt stricăcios este în haina trupului său, şi că doar Dumnezeu îi este salvarea de la groapă. „Cine crede în mine, chiar şi de va muri, va fi viu” - spune Hristos.
- Însă unele suferinţe ajung să fie atît de cumplite şi ce e mai greu că devin irecuperabile pe viaţă.
- Asemenea este şi cazul unui locuitor al r-lui Anenii Noi, care fiind chinuit prin tinereţe de război, a ajuns să i se amputeze (taie) de sus ambele picioare. În rezultat a fost condamnat la pat pe viaţă, iar la aceasta s-a mai adăugat şi o paralizie a corpului, aşa încît din boţul de omuleţ rămas, puteai vedea doar corpul sănătos şi sufletul puternic. Tată a doi copii de abia ridicaţi pe picioare, şi cu soţia decedată, a rămas total neputincios în faţa sorţii, dar nu şi deznădăjduit de viaţă. Ajuns la vîrsta de 77 de ani, d-ul Boris, ţintit total la pat şi lipsit chiar şi de căruciorul de invaliditate, poate fi socotit pe bună dreptate eroul eroilor luptători, fiindcă iubind mai mult viaţa dată de Dumnezeu, nu i-a permis niciodată blestematei disperări să-l convingă la sinucidere. 38 de ani ţintit la pat în chin şi suferinţă, a ajuns să creadă, să gîndească şi să vorbească mai înţelept decît un om sănătos cu studii superioare. Fiind adesea în grija centrului de caritate „Femeile Mironosiţe” de pe lîngă Biserica „Sf. M. Mc. Dumitru” din Anenii Noi, frecvent solicită ajutorul după o spovedanie, el care este departe de păcatele noastre lumeşti, şi după împărtăşanie, ba chiar uimeşte prin faptul că posteşte.
- Meditînd şi discutînd în prezenţa d-lui Boris, inevitabil ajungi la concluzia că deşi a pierdut din carnea trupului, dar a dobîndit din frumuseţea sufletului. Permanent cu Doamne şi Maica Domnului pe buze, te vezi în oglinda sufletului lui ca un păcătos şi un nevrednic. Un adevărat mucenic al vieţii pămînteşti - a spus părintele Ioan, împărtăşindu-l cu Sfintele Taine.
- Alţii de bine ce le este, fug de spovedanie-împărtăşanie, divorţează, ajung la spitale de nebuni, sau chiar se sinucid prin patimile lor treptat sau imediat, nepreţuind darul sănătăţii pe care î-l dă Dumnezeu, iar acest suflet plăpînd, necăjit, în culmea neputinţei, i-a învins pe puternicii acestei lumi ca un adevărat biruitor, doar cu o simplă credinţă, zicînd: „Slavă ţie Doamne pentru toate, pentru viaţă, pentru copiii şi nepoţii pe care mi i-ai dat”. Ce poate face credinţa din om!, credinţa aceea pe care noi o batjocorim şi o desconsiderăm adesea prin lenevie, dîndu-ne mari eroi atît cît avem putere în picioare, în mîini şi cu burta plină de mîncare. Dar acest om asemănîndu-se cu slăbănogul din pericopa Evanghelică, a definit cu adevărat prin viaţa sa credincioasă, adevărul veşnic, potrivit căruia „Credinţa vie este fiinţarea tuturor lucrurilor nădăjduite” (Evr. 11.1), este puterea şi sensul vieţii, fără de care la un moment de cumpănă, nici puterile proprii, nici averea, nici prietenii, nu sunt în stare să te salveze. Şi totuşi această putere veşnică a credinţei îi face pe cei slabi – puternici, iar pe cei puternici – dimpotrivă îi slăbănogeşte după poftele şi patimile lor.
„Omule pămînt şi lut, nu te zbate aşa de mult,
Căci viaţa este azi şi mîine, dar sufletul veşnic rămîne”.
Diaconul Ghenadie Valuţa

home Acasa   map Harta   mail Contacte