Ново-Аненская Благочиния



- Deja al 3-lea an, biserica „Sf. M. Mc. Dumitru” reuşeşte cu succes graţie sufletelor de bună credinţă şi a centrului ei de caritate, să întreţină bilunar ziarul periodic „Făclia Ortodoxă”.
- Acest ziar, ca şi fiecare număr, întruneşte în sine diverse tematici, începînd cu sfintele sărbători, tematici de catehizare, activităţi din Mitropolie şi Parohie, şi terminînd cu ştirile din lumea internaţională.
- Avînd o menire socială, ziarul iniţial a fost conceput pentru a fi o sursă de lumină misionară, în special pentru cei din afara bisericii.
- Din acest motiv, este distribuit gratuit prin toate instituţiile sociale, ca: şcoala, grădiniţa, spitalul, judecătoria, procuratura, poliţia, consiliul şi primăria r-lui, serviciul de stat, precum şi la enoriaşii bisericii.
- Tirajul de 3.000 de exemplare are menirea să cuprindă minimum a treia parte din locuitori, ceea ce deschide o oportunitate deosebită ca predicile şi învăţătura amvonului bisericii să fie continuu extinsă în casele oamenilor.
- Acest ultim număr de Paşti (nr. 13), de asemenea încearcă să răspundă cititorului la cele mai importante întrebări legate de acest praznic, dar vorbeşte şi despre cele mai importante realizări în cadrul exerciţiilor pastoral-misionare ale parohiei din ultimele luni.

Redacţia

home Acasa   map Harta   mail Contacte