Ново-Аненская Благочиния



Mult dorita iniţiativă a părintelui Ioan Valuţa şi a creştinilor raionului de a porni lucrările unui centru de caritate în incinta Bisericii, s-a adeverit pe data de 20 iulie, cînd a fost sfinţită piatra. De ce spunem că este un centru mult dorit? Deoarece el îşi propune să întărească Biserica nevăzută şi să ofere un set de activităţi sociale, în special tinerilor ca:
1. bibliotecă pentru copii, în care îşi vor putea face temele pentru acasă;
2. cantină pentru nevoiaşi sau pentru diverse parastase divine;
3. chilii pentru cei fără de acoperiş sau pentru cei ce îşi doresc o viaţă lîngă Biserică;
4. un refugiu de zi pentru copii, în special cei a căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.
Aici vor învăţa diverse meserii, ca muzica, croitoria, pictura, etc.
Din acest motiv, pentru depăşirea diverselor ispite, părintele a solicitat creştinilor un sprijin moral, spiritual şi material după posibilităţi, ca Dumnezeu să ne audă gîndurile bune şi să ne trimită oameni cu inimă blîndă în aceste timpuri pline de crize economice, politice şi sociale.

Redacţia ziarului

home Acasa   map Harta   mail Contacte