Ново-Аненская Благочиния



Sf.Vasile cel Mare spune: „nu ştiu decît două căi, şcoala şi Biserica”. Odată ce copilul a primit Sf.Botez, educaţia devine o paralelă cu mîntuirea sufletului lui. Primul pedagog care insuflă cuvîntul lui Dumnezeu, desigur că este familia. Mama creştină îl învaţă pe copil primele rugăciuni, semnul Sf. Cruci, să se închine la Sf.Icoane şi să cinstească sfinţii. De aceia se socoate că familia pune bazele religiei, iubirii faţă de Dumnezeu şi aproapele. Sf.Părinţi ne învaţă însă că cea mai importantă lecţie de religie este prezenţa la Sf.Liturhie. Astăzi, spre regret, se atestă o necesitate mare pentru a preda religia în şcoală, deoarece o societate cu copii abandonaţi, lipsiţi de părinţi, sau plecaţi peste hotare, este o societate bolnavă ce merge spre pieire. Doar dascălii şcolii şi ai Bisericii mai pot salva situaţia, compensînd maternitatea părinţilor cu cea spirituală a profesorilor, a Maicii Domnului şi a lui Dumnezeu, prin persoana preotului.

- Din voia lui Dumnezeu şi cu acordul direcţiei şcolii, precum şi a elevilor, la noi în Roşcani de 4 ani se predă religia. Şi să ştiţi că am observat acea sete de cele sfinte nu numai a elevilor, dar şi a profesorilor, întrucît credinţa noastră ortodoxă este întîi de toate o trăire cu fapta în limitele Sf.Scripturi şi a Sf.Tradiţii, izvoare ce stau la baza educaţiei. Roadele de bază ale acestor izvoare sunt credinţa, nădejdea, dragostea, studierea Sf.Scripturi şi practicarea rugăciunii în viaţa de toate zilele. La clasele primare li se explică crearea lumii, omului, venirea Mîntuitorului pe pămînt ca Fiu al lui Dumnezeu, din Fecioara Maria, crucea, moartea şi învierea Sa. În clasele superioare se explică importanţa postului, rugăciunii, valorilor creştine,şi a milosteniei. Astfel elevii realizează că viaţa pămîntească este o pregătire pentru viaţa cerească, după voia lui Dumnezeu.

- Stimaţi cititori !!! Nu ca preot şi slujitor al altarului, ci ca simplu creştin care am copil la şcoală, şi grădiniţă, socot că predarea religiei în şcoală este foarte necesară. Nu trebuie lipsiţi copiii de cuvîntul lui Dumnezeu, şi nici de legătura dintre Biserică-şcoală-familie. Iată cîteva opinii ale copiilor despre importanţa pregătirii religiei în şcoală: Braşovean Marcel cl. 8-a: „Ea ne ajută să înţelegem mai bine creştinismul şi să ştim că există Dumnezeu, - binefăcătorul tuturor, iar părintele este ca un „trimis” al lui Dumnezeu ce ne îndeamnă spre tot binele. De aceia creştinii trebuie să meargă la Biserică măcar odată în lună”. Suruceanu Natalia cl. 8-a: „Suntem mulţumiţi de ora religiei, deoarece ne învaţă credinţa, preţuirea lucrurilor lui Dumnezeu. Preotul ne vorbeşte despre cuvîntul Domnului, - cuvîntul sfînt. E foarte bine să cunoaştem Biblia, deoarece prin ea şi Biserică îl cunoaştem pe Dumnezeu”.

Prot. Igor Chelea s. Roşcana

home Acasa   map Harta   mail Contacte