Cu prilejul aceastei sărbători, părintele Ioan Valuţa a rostit un cuvînt de învăţătură:
„Această sărbătoare se mai numeşte şi Arătarea lui Dumnezeu, deoarece la săvîrşirea Tainei Botezului s-a arătat lumii Sfînta Treime (Mt. 3.13-17). Dumnezeu Tatăl a vorbit din cer despre Fiul Său, Fiul s-a botezat de la Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, iar Sfîntul Duh s-a pogorît peste Fiul Domnului în chip de porumbel. Din timpurile străvechi acest praznic se numea praznicul Iluminării sau al Luminilor, deoarece Dumnezeu este Lumină şi Lumina s-a arătat „celor ce erau în întuneric şi în umbra morţii” (Mt. 4, 16). Anume în această zi, cînd Ioan Botezătorul îndemna oamenii în ţinuturile Iordanului – Palestina, la pocăinţă, căci s-a „apropiat împărăţia cerurilor” (Mt.3, 2) şi îi boteza doar cu apă, fără puterea Sf. Duh, pentru ai face „fiii împărăţiei lui Dumnezeu, Mîntuitorul Hristos, Dumnezeul cel Atotputernic, în chip smerit a coborît în apele Iordanului, la picioarele lui Ioan pentru a împlini legea cea nouă. El s-a botezat de la Ioan, ca prin botezul Său să deschidă dreptul fiecărui suflet dornic de mîntuire de a se legitima ca purtător de Hristos prin botez, mădular al trupului Lui şi potenţial candidat la dreptul de a moşteni Împărăţia şi viaţa veşnică.
Botezul lui Hristos, administrat de Sfinţii Apostoli şi copiilor şi maturilor, a devenit poarta de intrare a omului în credinţa creştină, “născîndu-se din apă şi din Duh” (Ioan 3,5), spre nemurire. De aceea, în Biserica primară se rînduise un obicei ca cei ce doreau să primească botezul, după pregătiri minuţioase în dogmele credinţei, să fie botezaţi în aceeaşi zi ca şi Hristos.
Pînă la Hristos, oamenii mergeau în iad, deoarece dreptul oferit de sfîntul botez, ca potenţial candidat la paradisul veşnic, fusese distrus de păcatul lui Adam. Oamenii se năşteau spre moarte, lucru total inversat după naşterea şi botezul lui Hristos. De acest praznic măreţ, unul din cele 12 praznice împărăteşti, vorbesc practic toţi sfinţii părinţi din toate secolele. Sfîntul Ioan Damaschin, de exemplu, spunea că Dumnezeu s-a botezat nu pentru că avea nevoie de purificare, ci „ca prin ape să înece păcatul omenirii”, împlinind legea şi deschizînd taina Sfintei Treimi, precum şi ca să „sfinţească fiinţa apelor”, dîndu-ne chip sau exemplu de Botez.
De aceea, în această zi creştinii merg în număr mare la biserici, cu vase, pentru a-şi sfinţi apele în agheasmă, care devine după aceasta nestricăcioasă ani de zile, şi cu care îşi mai sfinţesc şi gospodăriile de duhurile necurate. În multe localităţi această sfinţire o face chiar preotul, mergînd de la casă la casă şi vestind bucuria prilejului curăţirii şi înnoirii firii prin Botezul lui Hristos, „căci întru moartea Lui ne-am botezat, ... deci şi învierii Lui vom fi părtaşi” (Rom 6, 3-11).”
În final părintele a dat drumul la porumbei ca simbol al pogorîrii Sf. Duh, după care au fost trase focuri pentru a amplifica bucuria sărbătorii.
