 |
Cu mare greu au reuşit să-i găsească, cu ajutorul judecătoriei, după un an de zile, fiind întoarse doar 130 de mii de ruble de atunci, care în 1992 deja n-aveau nici o valoare. Timp îndelungat nu au putut să înceapă lucrările din nou. În capitala Republicii refuzau să aprobe proiectul, nu era fundamentat pe nici un fel de calcule. Aşa clădire era foarte costisitoare şi putea fi construită doar în SUA, iar pe locuitorii din Anenii Noi nu-i ţinea buzunarul pentru asemenea clădire. Au început să se gîndească la un alt proiect. Şi au găsit unul mai simplu, care nu cerea cheltuieli atît de mari ca cel anterior. Dar cine se va apuca de construcţie cu banii devalorizaţi rămaşi? Nimeni! Şi iată că la binecuvîntarea I.P.S. Vladimir, Mitropolitului Chişinăului şi al întregii Moldove, la 23 iunie 1993 la noi a sosit (oficial) părintele Ioan Valuţa, parohul bisericii „Sf. Dumitru” din orăşelul Anenii Noi. Colectarea banilor a început din nou. Preotul împreună cu casieriţa E. Tişcenco a vizitat toate organizaţiile şi întreprinderile din centrul raional şi cu milostivire îi rugau pe conducători să le ajute la edificarea bisericii.
Unii au reacţionat şi au donat mijloace băneşti, însă mulţi au refuzat găsind diferite motive. Ce să-i faci, Dumnezeu e judecător şi pe fiecare îl va răsplăti după faptele sale. Cu toate acestea, lucrările trebuiau începute, deşi nimeni nu ştia cîte mijloace băneşti vor fi necesare în total. Insufleţitorul tuturor iniţiativelor a fost şi este părintele Ioan Valuţa. Dedînduse cu jertfire de sine acestei cauze, d-lui găsea şi bani, şi materiale de construcţie, şi muncitori. Locuitorii orăşelului au observat că d-lui nu se ferea de orice lucru, ajuta la încărcarea şi descărcarea cotileţilor. Ba chiar şi rolul de şef de şantier 1-a îndeplinit. Astfel peste puţin timp clădirea a început să capete contururile sale. “În faptul, că a început lucrul, nu-i meritul meu”, spune părintele Ioan. Mai întîi de toate, trebuie să le mulţumim celor, care au ajutat, îndeosebi ne-a bucurat conducătorul întreprinderii „Anina” d-ul Mihail Cabaniuc. În timpul întîlnirii cu mine, d-lui mi-a spus: „Părinte, să dea Dumnezeu totul să fie bine, căci eu voi ajuta cu ce voi putea, deoarece omul care se stimează pe sine vrea să lase o urmă bună pe acest pămînt? Acesta e motivul”. Peste un timp, din motivele diferitor circumstanţe economice, părintele văzînd că nimeni nu mai poate ajuta la ceea ce şi-a propus, desinestătător a depus toate eforturile pentru ca înălţarea bisericii să nu să se oprească. Căci, „într-adevăr, avem nevoie de un lăcaş sfint, care să adune pe toţi creştinii întru unire de spirit către Dumnezeu. E nevoie de unitate, de toleranţă, e nevoie de pace, de linişte şi de un echilibru interior. Fiindcă lumea noastră caută o ieşire din haosul plin de imoralitate, boli, războaie şi criminalitate” spunea părintele. O ieşire din aceasta decadentă este biserica. În toţi aceşti nouă ani (1993-2002), părintele a săvîrşit serviciul divin în casa de lîngă biserică. Din pronia lui Dumnezeu, după un timp, părintele Ioan găseşte totuşi şi alţi contribuabili financiari ca: Ursu Petru, Malai Grigorie, Cîrlan Vladimir, Pancenco Nina, d-l Meleca, Cheibaş Mihail şi în special Nesbît Antonina dimpreună cu familia sa, cu care încetul cu încetul către anul 2002, părintele reuşeşte să finiseze zidirea elementară, trecînd cu slujirea în biserică. Tot atunci a avut loc şi sfinţirea mică de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Robu Nicolae. Către anul 2006 părintele Ioan, reuşeşte să finiseze întregul aspect estetic interior, exterior, ograda şi celelalte părţi. Pe data de 8 noiembrie 2006 de ziua hramului are loc sfinţirea mare de către I.P.S. Vladimir alături de onoraţii invitaţi ca V. Voronin, preşedintele Republicii Moldova şi d-l. V. Ţvircun, ministrului educaţiei şi tineretului. Cu prelejul acestei zile s-a înscris în configuraţia arhitectonică a r-lui. şi monumentul Sf. Ştefan cel Mare din centrul raional, fiind totodată şi sfinţit.
|
